Mama mea e un Nustiuce Haizisaizic

Un poem tulburator despre depresia mamelor si efectele ei asupra copiilor, ilustrat senzational

"Mi-ar fi placut sa fi citit asta cand aveam 14 ani. Si mai ales mama mi-ar fi placut s-o citeasca" a spus cineva care a vazut textul cu ceva vreme inainte de publicare. Intr-adevar, e uluitor felul in care, in putine cuvinte, Corina Dascalu construieste un text atat de puternic.

Depresie, frica, anxietate, nevoia de iubire a unui copil care se face un mic ghemotoc de teama atunci cand mama lui isi iese din forma ei obisnuita, "ochi caprui ca doua castane dulci, lucioase (…) maini puternice, dibace, cu care imblanzeste aluaturi", ii cresc dinti mari si aspri, limba i se despica si n-o mai poti intelege.

Nu stii niciodata ce duce la transformarea asta si inveti sa te faci mic si usor, ca un bulbuc de sapun, nu te smiorcai, zambesti chiar daca-ti vine sa plangi. Cine, cine e mama? Mama e un Nustiuce...